Dopingul constă în utilizarea sau tentativa de utilizare a oricăror substanțe ori metode interzise de Codul Mondial Anti-Doping, încălcând astfel principiile fair-play și punând în pericol sănătatea și securitatea sportivilor.
➛ Interzis permanent, care cuprinde toate substanțele și metodele prohibite în orice moment, indiferent de contextul competițional.
➛ Interzis în competiție, aplicabil exclusiv pe durata evenimentelor sportive, deși aceleași substanțe pot fi permise în alte perioade. (Pentru clarificări și excepții terapeutice, se recomandă consultarea medicului de medicină sportivă sau a Agenției Naționale Anti-Doping.)
➛ Interzis specific sportului, care vizează practici și substanțe ce oferă avantaje neetice într-o anumită disciplină.
Codul Anti-Doping interzice atât administrarea directă de substanțe, cât și orice proceduri de manipulare biologică sau genetică. Sunt interzise practicile de manipulare a sângelui și a componentelor sale, intervențiile de natură chimică sau fizică menite să mascheze prezența substanțelor interzise și orice formă de fraudare a probelor biologice.
Codul Mondial Anti-Doping reprezintă standardul internațional în domeniul anti-doping, stabilind reguli unitare pentru prevenirea și combaterea dopajului în sport. Prin acest cadru, se asigură un mediu competitiv echitabil și se protejează sănătatea, integritatea fizică și morală a sportivilor.
Codul Mondial Anti-Doping stabilește și informează regulile privind substanțele și metodele interzise, oferind un cadru unitar de practici recomandate. Respectarea acestor norme ajută sportivii să evite riscurile pe termen scurt (dezechilibre hormonale, tulburări cardiovasculare) și pe termen lung (afecțiuni endocrine, insuficiență hepatică), protejându-și astfel sănătatea și performanța.
WADA și Agenția Națională Anti-Doping organizează campanii, seminarii și programe de formare pentru sportivi, antrenori și familiile acestora. Pentru detalii despre reglementări și excepții terapeutice, se recomandă consultul medicului de medicină sportivă sau al reprezentanților Agenției Naționale Anti-Doping, precum și accesarea resurselor oficiale de pe site-urile:
➛ https://adel.wada-ama.org/learn
Efecte pe termen scurt
➛ Afecțiuni cardiovasculare – stimulentele pot provoca aritmii, hipertensiune și chiar infarct.
➛ Dezechilibre electrolitice – diureticele utilizate pentru pierdere rapidă în greutate pot genera deshidratare severă.
➛ Tulburări emoționale – steroizii anabolizanți pot determina iritabilitate, agresivitate și schimbări bruște de dispoziție.
➛ Leziuni musculare – unele substanțe pot crește riscul de supraîncărcare și microtraume musculare, favorizând leziuni musculare sau osteoarculare.
Efecte pe termen lung
➛ Insuficiență hepatică și renală – utilizarea îndelungată a steroizilor sau hormonilor de creștere poate compromite funcția ficatului și a rinichilor.
➛ Dezechilibre hormonale și infertilitate – administrarea de testosteron sintetic poate reduce producția naturală de hormoni.
➛ Dependență și tulburări psihice – multe substanțe interzise provoacă dependență fizică și psihică, iar sevrajul poate conduce la depresie severă.
➛ Fragilizarea oaselor – corticosteroizii pot diminua densitatea osoasă, crescând riscul de fracturi.
Pe lângă efectele destul de grave asupra sănătății, dopajul poate distruge cariera unui sportiv:
➛Suspendarea și descalificarea: un test pozitiv poate atrage excluderea temporară sau definitivă din competiții.
➛ Retragerea titlurilor: medaliile și rezultatele obținute pot fi anulate retroactiv.
➛ Pierderi financiare: sponsorii și contractele comerciale pot fi reziliate imediat.
➛Afectarea reputației: imaginea publică și încrederea colegilor sunt compromise pe termen lung.
În concluzie
Dopajul afectează grav atât sănătatea, cât și cariera sportivilor. Prin educație continuă, respectarea strictă a Codului Mondial Anti-Doping și colaborarea cu un staff tehnic bine informat, sportivii își pot proteja integritatea și contribui la un mediu competitiv corect.
Consultul medical specializat și informarea corectă sunt esențiale pentru planificarea alimentației, a suplimentării și a eventualelor intervenții terapeutice. Astfel, se elimină riscurile neintenționate generate de lipsa de informare, iar cariera sportivă se construiește pe disciplină, cunoaștere și integritate.
,,Am optat pentru o consultație online de ,,Protocol complet de medicină sportivă'' și sunt extrem de mulțumit. Domnul Dr. Omer a realizat o evaluare detaliată a istoricului meu sportiv și mi-a oferit un plan personalizat care a inclus atât exerciții de recuperare, cât și recomandări pentru prevenirea accidentărilor. Am primit un set complet de strategii pentru a-mi optimiza performanțele, inclusiv sfaturi legate de nutriție și odihnă. Este un serviciu complet și extrem de util pentru orice sportiv care vrea să-și îmbunătățească sănătatea și performanța.''
,,Am apelat la Dr. Omer pentru a-mi organiza mai bine programul de antrenament și recuperare. Discuția a fost clară, cu informații utile și aplicabile în contextul meu sportiv. Mi-au fost explicate câteva greșeli pe care le făceam constant și am primit recomandări practice pe termen scurt. E un serviciu care te ajută să ai o imagine mai coerentă asupra antrenamentului și a riscurilor. În plus, colaborez cu Dr. Omer de ceva timp și, atunci când am nevoie de o opinie avizată în domeniul sportiv, prefer să mă consult doar cu el.''