Health Development

Programare

Serviciul Consultație Online poate fi accesat de către Pacienți în funcție de programul afișat în dreptul medicului, iar programările se vor face în funcție de disponibilitatea Pacienților și a Medicului.

HEALTH DEVELOPMENT SRL va putea modifica programul de funcționare după cum va considera de cuviință.

Accesarea serviciului de Consultație Online se efectuează pe bază de programare și plată online pe site, în interiorul intervalului orar menționat la punctul anterior.

Confirmarea programării

În mod excepțional, programarea poate fi decalată, atunci când Medicul acordă îngrijiri în cazuri prioritare din punct de vedere medical sau în cazuri care necesită o atenție sporită.

Pentru urgențe medicale va rugăm să va adresați celei mai apropiate unități medicale cu profil de urgență. Urgențele medicale pot include accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat și/sau a asistenței medicale de urgență, la unul sau mai multe niveluri de competență, după caz. Ea poate fi urgență cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una/mai multe resurse de intervenție în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, județean ori regional, sau urgență fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicești, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital.

HEALTH DEVELOPMENT SRL nu este autorizată ca Unitate de Primiri Urgențe.

Costul serviciului și modalitatea de plată

Informații despre accesul Pacienților la Medicii și costurile serviciului Consultație Online se obțin de la HEALTH DEVELOPMENT SRL prin mijloacele de contact puse la dispoziție pe site.

Plata contravalorii serviciului de Consultație Online se face în prealabil, iar Pacientul va primi pe mail confirmarea si factura aferenta consultației alese.

Pacientul înțelege și acceptă că HEALTH DEVELOPMENT SRL nu își asumă responsabilitatea pentru situațiile în care solicitarea de plată nu a fost primită de Pacient din motive ce nu țin de HEALTH DEVELOPMENT SRL.

Consultație online

Consultațiile Online se vor desfășura prin intermediul platformei Zoom.us, Microsoft Teams sau cu ajutorul aplicațiilor de e-mail.

HEALTH DEVELOPMENT SRL își propune să acorde serviciile sale prin intermediul Consultației Online la cele mai înalte standarde de calitate. În cazuri excepționale, rezultatul serviciilor prestate de Medic poate să difere de rezultatul dorit de Pacient. Vă reamintim că obligația medicală este o obligație de diligență, la nivelul actual de cunoștințe, fiind imposibil să garantăm rezultatul serviciilor oferite. Întotdeauna pacientul are dreptul să primească o a doua opinie medicală.

Durata unei Consultații Online este conform consultației alese.

  1. Protocol complet de medicină sportivă – 50 min
  2. Consiliere esențială și planificare în medicină sportivă – 30 min

Va rugăm ca, pe lângă asigurarea condițiilor tehnice menționate mai sus, să va aflați într-o încăpere fără zgomot de fundal și să aveți pregătite întrebările legate de afecțiunea dumneavoastră.

Transmiterea și primirea unor documente

HEALTH DEVELOPMENT SRL vă poate trimite pe adresa de e-mail confirmată de dumneavoastră diferite documente, chiar și prescripții medicale (rețetă), dacă este cazul.

De asemenea, dacă Pacientul dorește să transmită documente (ex. istoric medical) către HEALTH DEVELOPMENT SRL sau Medic va utiliza adresa de e-mail pusă la dispoziție de acesta.

HEALTH DEVELOPMENT SRL nu își asumă răspunderea în situația în care e-mailurile care conțin documente sunt interceptate și, implicit, datele transmise prin acest canal sunt compromise.