Consultația de medicină sportivă este evaluarea medicală prin care medicul stabilește condițiile în care activitatea fizică poate fi practicată în condiții de siguranță medicală. Este utilă sportivilor de performanță, adolescenților aflați în creștere și dezvoltare și persoanelor active, înainte de începerea unui program nou, la reluarea efortului după o pauză sau atunci când apar simptome în timpul efortului ori după efort.
Consultația analizează istoricul medical, contextul de activitate și obiectivul. Pe baza anamnezei și a examenului clinic, pot fi recomandate investigații atunci când există indicație medicală, inclusiv EKG și, selectiv, test de efort.
– Aviz medico-sportiv: evaluare clinică, aprecierea riscului la efort și concluzie privind starea de sănătate pentru sport organizat; acest tip de evaluare se realizează exclusiv în clinică.
– Refacere post-efort: repere medicale pentru reluarea încărcării, prevenție și recunoașterea semnelor de suprasolicitare.
– Probleme musculo-scheletale legate de efort: orientare medicală, indicație de investigații atunci când sunt necesare și criterii generale pentru revenire progresivă la activitate.
– Echilibru metabolic: repere medicale pentru stil de viață activ și măsuri generale de susținere; când este necesară o intervenție nutrițională detaliată, se recomandă colaborare de specialitate.
– Monitorizare: repere de urmărire, praguri de atenție și plan de reevaluare, adaptate contextului clinic și nivelului de activitate.
– Alimentație, analize și suplimentare: evaluarea alimentației pentru efort susținut, interpretarea analizelor medicale în context sportiv și recomandarea selectivă a suplimentelor nutritive, atunci când situația o justifică.
– înainte de începerea unui sport organizat sau a unui program intens
– la reluarea efortului după pauză, accidentare sau intervenție
– în oboseală persistentă, stagnare sau scădere de performanță
– când apar amețeli, palpitații, dispnee disproporționată sau dureri în effort
– la adolescenți aflați în creștere și dezvoltare, implicați în programe intense de antrenament
– la adolescenți sau sportivi care utilizează suplimente și au nevoie de orientare medicală privind siguranța, indicația și monitorizarea
Dacă apar simptome persistente sau disproporționate la efort, este indicată o evaluare medicală în cabinet.
Consultația clarifică siguranța efortului și oferă repere de monitorizare pentru progres si echilibru pe termen lung.
,,Am optat pentru o consultație online de ,,Protocol complet de medicină sportivă'' și sunt extrem de mulțumit. Domnul Dr. Omer a realizat o evaluare detaliată a istoricului meu sportiv și mi-a oferit un plan personalizat care a inclus atât exerciții de recuperare, cât și recomandări pentru prevenirea accidentărilor. Am primit un set complet de strategii pentru a-mi optimiza performanțele, inclusiv sfaturi legate de nutriție și odihnă. Este un serviciu complet și extrem de util pentru orice sportiv care vrea să-și îmbunătățească sănătatea și performanța.''
,,Am apelat la Dr. Omer pentru a-mi organiza mai bine programul de antrenament și recuperare. Discuția a fost clară, cu informații utile și aplicabile în contextul meu sportiv. Mi-au fost explicate câteva greșeli pe care le făceam constant și am primit recomandări practice pe termen scurt. E un serviciu care te ajută să ai o imagine mai coerentă asupra antrenamentului și a riscurilor. În plus, colaborez cu Dr. Omer de ceva timp și, atunci când am nevoie de o opinie avizată în domeniul sportiv, prefer să mă consult doar cu el.''