Prescripția activității fizice este recomandarea medicală structurată a exercițiului fizic, formulată ca o rețetă medico-sportivă. Se stabilește modul în care efortul poate fi introdus, dozat și progresiv în raport cu starea de sănătate, istoricul de efort și obiectivele individuale.
Este utilă persoanelor active, adolescenților, sportivilor amatori și sportivilor de performanță, mai ales atunci când efortul trebuie adaptat, reluat după pauză sau integrat într-un context metabolic ori clinic. Scopul este ca activitatea fizică să fie clară, aplicabilă și monitorizabilă pentru sănătate și longevitate.
Prescripția activității fizice include tipul activității, intensitatea, frecvența, durata, volumul, progresia și criteriile de oprire. În medicina sportivă, activitatea fizică este tratată ca o intervenție medicală, cu indicații, progresie și repere clare de monitorizare.
Rolul ei este de a adapta efortul la individ, nu de a aplica programe standard. Acest cadru susține prevenția, controlul metabolic, refacerea corectă și progresul pe termen lung.
În practică, prescripția folosește criteriile FITT-VP, un model utilizat în medicina exercițiului pentru a descrie și controla efortul: frecvență, intensitate, timp, tip, volum și progresie.
Frecvență înseamnă de câte ori pe săptămână se desfășoară efortul. Intensitate înseamnă cât de solicitant este pentru organism. Timp reprezintă durata unei sesiuni. Tipul se referă la exercițiile potrivite obiectivului. Volum înseamnă cantitatea totală de efort pe săptămână. Progresia descrie modul în care crește încărcarea, astfel încât adaptarea să fie sigură și aplicabilă.
În contexte clinice frecvente, precum obezitate, diabet zaharat, hipertensiune arterială, sindrom metabolic sau unele afecțiuni neurologice stabile, efortul se dozează medical, cu repere de siguranță și monitorizare. Atunci când este necesar, planul este corelat cu recomandările medicului curant.
La adolescenți, progresia corectă este importantă pentru protejarea dezvoltării și reducerea riscului de supraîncărcare. În context post-chirurgie bariatrică sau după inițierea tratamentelor injectabile pentru scădere în greutate, activitatea fizică trebuie integrată gradual, în funcție de statusul metabolic, toleranța individuală și capacitatea reală de refacere.
– nu este un program standard, identic pentru toți
– nu urmărește intensitate maximă, ci progres controlat și aplicabil
– nu înlocuiește evaluarea medicală atunci când există simptome, limitări sau riscuri asociate efortului
Evaluare: capacitatea reală de efort și riscul asociat.
Concluzii: nivelul potrivit de efort și prioritățile de prevenție.
Recomandări: structură FITT-VP pentru tip, intensitate, durată, volum și progresie.
Plan: etape, criterii de ajustare și criterii de oprire.
Monitorizare: semne de suprasolicitare și praguri de atenție.
– creșteri rapide de volum sau intensitate, fără progresie
– subestimarea refacerii, mai ales în perioade aglomerate
– ignorarea semnelor timpurii de suprasolicitare
– compararea cu alții, în locul reperelor individuale
– la început de program sau după o pauză
– la obiective metabolice și de compoziție corporală
– în perioade de creștere a volumului sau intensității
– când refacerea este insuficientă și apar semne de suprasolicitare
– după chirurgia bariatrică, pentru reluarea controlată a efortului
– după inițierea terapiei injectabile pentru scădere în greutate, când efortul trebuie dozat în raport cu statusul metabolic și toleranța individuală
Dacă apar simptome persistente sau disproporționate la efort, este indicată o evaluare medicală în cabinet.
Prescripția activității fizice realizată de un medic de medicină sportivă oferă un cadru medical clar pentru prevenție, santate și monitorizare, functionalitate si longevitate.
Prescripția activității fizice realizată de un medic de medicină sportivă oferă un cadru medical clar pentru prevenție, monitorizare, menținerea sănătății, funcționalității și longevității.
,,Am optat pentru o consultație online de ,,Protocol complet de medicină sportivă'' și sunt extrem de mulțumit. Domnul Dr. Omer a realizat o evaluare detaliată a istoricului meu sportiv și mi-a oferit un plan personalizat care a inclus atât exerciții de recuperare, cât și recomandări pentru prevenirea accidentărilor. Am primit un set complet de strategii pentru a-mi optimiza performanțele, inclusiv sfaturi legate de nutriție și odihnă. Este un serviciu complet și extrem de util pentru orice sportiv care vrea să-și îmbunătățească sănătatea și performanța.''
,,Am apelat la Dr. Omer pentru a-mi organiza mai bine programul de antrenament și recuperare. Discuția a fost clară, cu informații utile și aplicabile în contextul meu sportiv. Mi-au fost explicate câteva greșeli pe care le făceam constant și am primit recomandări practice pe termen scurt. E un serviciu care te ajută să ai o imagine mai coerentă asupra antrenamentului și a riscurilor. În plus, colaborez cu Dr. Omer de ceva timp și, atunci când am nevoie de o opinie avizată în domeniul sportiv, prefer să mă consult doar cu el.''